A venit toamna,
acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac
sau mai bine cu umbra ta.
Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,
ca or sa-mi creasca
aripi ascutite pâna la nori,
ca ai sa te ascunzi
într-un ochi strain,
si el o sa se-nchida
cu o frunza de pelin.

Si-atunci ma apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
într-o dragoste mare.

…Când soarele arde si ceru-i vapaie,
Pe-a lacului valuri profunde balaie,
Pe-o barca împinsa de valuri ce merg,
La tine alerg.
Când vântul e-o taina, când frunza e muta,
Misterul surâde prin lumea tacuta,
Culeg pe-a ta frunte sublime visari,
Pe ochi sarutari.

…

Nebuna copila, ce-amesteci placerea
Cu lacrimi pe care le paste durerea,
Nebuna copila cu-amorul ceresc,
O, cât te iubesc!

Tresarind scânteie lacul
Si se leagana sub soare;
Eu, privindu-l din padure,
Las aleanul sa ma fure
Si ascult de la racoare
Pitpalacul.

Din izvoare si din gârle
Apa suna somnoroasa;
Unde soarele patrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.

… Iar din tariile albastre
încet s-a fost desprins o stea,
Ca tremurarea unui zâmbet,
Usoara, blânda stralucea.

Si s-au pornit drumetii degraba
Trei oameni buni ai lumii rele
Legându-si viata si norocul
De razele acelei stele.

Sirag de nopti purces-au cale
Pân’steaua s-a oprit în nori,
Deasupra unei strungi în vale
Lâng-o coliba de pastori.

Ei au deschis si pe otava
Vazând un copilas blajin.
În revarsare de lumina
Si-n albe scutece de in.

Batrânii crai, stapâni cu steme,
În oaste si-n razboaie tari,
Îngenunchind sfiosi grait-au
Copilului cu ochii mari :

“Tu esti plinirea harazita
De visul tineretii noastre,
Noi suntem umbra ce se sfarma,
Tu, -domnul zarilor albastre!

Toamna frunzele colinda,
Sun-un grier sub o grinda,
Vântul jalnic bate-n geamuri
Cu o mâna tremurânda,
Iara tu la gura sobei
Stai ca somnul sa te prinda.
Ce tresari din vis deodata?
Tu auzi pasind în tinda –
E iubitul care vine
De mijloc sa te cuprinda
Si în fata ta frumoasa
O sa tie o oglinda,
Sa te vezi pe tine însati
Visatoare, surâzânda.

Tresarind scânteie lacul
Si se leagana sub soare;
Eu, privindu-l din padure,
Las aleanul sa ma fure
Si ascult de la racoare
Pitpalacul.

Din izvoare si din gârle
Apa suna somnoroasa;
Unde soarele patrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.

Dintre sute de catarge
Care lasa malurile,
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile?

Dintre pasari calatoare
Ce strabat pamânturile,
Câte-o sa le-nece oare
Valurile, vânturile?

De-i goni fie norocul,
Fie idealurile,
Te urmeaza în tot locul
Vânturile, valurile.

Nenteles ramâne gândul
Ce-?i strabate cânturile,
Zboara vecinic, îngânându-l,
Valurile, vânturile.

De-ar fi mijloace
Si-ar fi putinta
Cum m-as mai face
Dupa dorinta!
M-as face-oglinda
Stralucitoare.
Sa te cuprinda
Pân- la picioare.
Pieptene de-aur,
Ce-n mângâiere
Parul neteaza
Fara durere.
Un vânt m-as face,
Ce lin si-n taina
Pe piept desface
Usoara haina.
Un somn m-as face
Dulce de vara
Sa-ti închiz ochii
În orice sara.
Dar n-am mijloace
Nici e putinta
De a ma face
Dupa dorinta.

Stiu ca toamna-i înteleapta
Ca-si pastreaza vara-n vine
Dar pe partea cealalta
Si-nspre ea înghetul vine

Si-nspre ea se-aduna norii
Cei mai negri si mai grei
Cum pe strunele viorii
Plâns sau cântec, oare ce-i?

Sa-mi vând amarul nu gasesc vreun târg
La Babilon e cam târziu sa-l caut
C-ar fi si prea departe nu ma plâng
Nici ca mi-ar cere-acolo vreun discount

Dar cum sa-mi pun taraba lânga drum
Si marfa sa mi-o însir ca pe o ata
Sa vina doamne grele de parfum
Sa-mi târguie amarul cu dulceata

Frumoasa doamna, parca nu ma crezi
Dau un amar de toata frumusetea
Pe ochii tai naucitor de verzi
Chiar daca-mi calca-n urme batrânetea.