… Iar din tariile albastre
încet s-a fost desprins o stea,
Ca tremurarea unui zâmbet,
Usoara, blânda stralucea.

Si s-au pornit drumetii degraba
Trei oameni buni ai lumii rele
Legându-si viata si norocul
De razele acelei stele.

Sirag de nopti purces-au cale
Pân’steaua s-a oprit în nori,
Deasupra unei strungi în vale
Lâng-o coliba de pastori.

Ei au deschis si pe otava
Vazând un copilas blajin.
În revarsare de lumina
Si-n albe scutece de in.

Batrânii crai, stapâni cu steme,
În oaste si-n razboaie tari,
Îngenunchind sfiosi grait-au
Copilului cu ochii mari :

“Tu esti plinirea harazita
De visul tineretii noastre,
Noi suntem umbra ce se sfarma,
Tu, -domnul zarilor albastre!

La mijloc de codru des
Toate pasarile ies,
Din huceag de alunis,
La voiosul luminis,
Luminis de lânga balta,
Care-n trestia înalta
Leganându-se din unde,
În adâncu-i se patrunde
Si de luna si de soare
Si de pasari calatoare,
Si de luna si de stele
Si de zbor de rândurele
Si de chipul dragei mele.

…Când soarele arde si ceru-i vapaie,
Pe-a lacului valuri profunde balaie,
Pe-o barca împinsa de valuri ce merg,
La tine alerg.
Când vântul e-o taina, când frunza e muta,
Misterul surâde prin lumea tacuta,
Culeg pe-a ta frunte sublime visari,
Pe ochi sarutari.

…

Nebuna copila, ce-amesteci placerea
Cu lacrimi pe care le paste durerea,
Nebuna copila cu-amorul ceresc,
O, cât te iubesc!

Sa-mi vând amarul nu gasesc vreun târg
La Babilon e cam târziu sa-l caut
C-ar fi si prea departe nu ma plâng
Nici ca mi-ar cere-acolo vreun discount

Dar cum sa-mi pun taraba lânga drum
Si marfa sa mi-o însir ca pe o ata
Sa vina doamne grele de parfum
Sa-mi târguie amarul cu dulceata

Frumoasa doamna, parca nu ma crezi
Dau un amar de toata frumusetea
Pe ochii tai naucitor de verzi
Chiar daca-mi calca-n urme batrânetea.

Din somnul lor, de noapte-ntunecosa
De unde-au stat, departe de frumos
Se reîntorc livezile acasa
În rochii înflorate pana jos.

E primavara, iarasi primavara
Pe fiecare margini de fagas
Îsi scot stramosii degetele-afara
De ghiocei, de crini, de toporasi.

Arunca ziua peste tot cu vrabii,
În codrii cucii iar au navalit,
Se bat cu cântul, pasarile-n sabii
Si glasurile-si dau la ascutit.

Stiu ca toamna-i înteleapta
Ca-si pastreaza vara-n vine
Dar pe partea cealalta
Si-nspre ea înghetul vine

Si-nspre ea se-aduna norii
Cei mai negri si mai grei
Cum pe strunele viorii
Plâns sau cântec, oare ce-i?

A venit toamna,
acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac
sau mai bine cu umbra ta.
Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,
ca or sa-mi creasca
aripi ascutite pâna la nori,
ca ai sa te ascunzi
într-un ochi strain,
si el o sa se-nchida
cu o frunza de pelin.

Si-atunci ma apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
într-o dragoste mare.

Tresarind scânteie lacul
Si se leagana sub soare;
Eu, privindu-l din padure,
Las aleanul sa ma fure
Si ascult de la racoare
Pitpalacul.

Din izvoare si din gârle
Apa suna somnoroasa;
Unde soarele patrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.

De-ar fi mijloace
Si-ar fi putinta
Cum m-as mai face
Dupa dorinta!
M-as face-oglinda
Stralucitoare.
Sa te cuprinda
Pân- la picioare.
Pieptene de-aur,
Ce-n mângâiere
Parul neteaza
Fara durere.
Un vânt m-as face,
Ce lin si-n taina
Pe piept desface
Usoara haina.
Un somn m-as face
Dulce de vara
Sa-ti închiz ochii
În orice sara.
Dar n-am mijloace
Nici e putinta
De a ma face
Dupa dorinta.

Din somnul lor, de noapte-ntunecosa
De unde-au stat, departe de frumos
Se reîntorc livezile acasa
În rochii înflorate pana jos.

E primavara, iarasi primavara
Pe fiecare margini de fagas
Îsi scot stramosii degetele-afara
De ghiocei, de crini, de toporasi.

Arunca ziua peste tot cu vrabii,
În codrii cucii iar au navalit,
Se bat cu cântul, pasarile-n sabii
Si glasurile-si dau la ascutit.