… Iar din tariile albastre
încet s-a fost desprins o stea,
Ca tremurarea unui zâmbet,
Usoara, blânda stralucea.
Si s-au pornit drumetii degraba
Trei oameni buni ai lumii rele
Legându-si viata si norocul
De razele acelei stele.
Sirag de nopti purces-au cale
Pân’steaua s-a oprit în nori,
Deasupra unei strungi în vale
Lâng-o coliba de pastori.
Ei au deschis si pe otava
Vazând un copilas blajin.
În revarsare de lumina
Si-n albe scutece de in.
Batrânii crai, stapâni cu steme,
În oaste si-n razboaie tari,
Îngenunchind sfiosi grait-au
Copilului cu ochii mari :
“Tu esti plinirea harazita
De visul tineretii noastre,
Noi suntem umbra ce se sfarma,
Tu, -domnul zarilor albastre!
