Dintre sute de catarge
Care lasa malurile,
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile?

Dintre pasari calatoare
Ce strabat pamânturile,
Câte-o sa le-nece oare
Valurile, vânturile?

De-i goni fie norocul,
Fie idealurile,
Te urmeaza în tot locul
Vânturile, valurile.

Nenteles ramâne gândul
Ce-?i strabate cânturile,
Zboara vecinic, îngânându-l,
Valurile, vânturile.

Sa-mi vând amarul nu gasesc vreun târg
La Babilon e cam târziu sa-l caut
C-ar fi si prea departe nu ma plâng
Nici ca mi-ar cere-acolo vreun discount

Dar cum sa-mi pun taraba lânga drum
Si marfa sa mi-o însir ca pe o ata
Sa vina doamne grele de parfum
Sa-mi târguie amarul cu dulceata

Frumoasa doamna, parca nu ma crezi
Dau un amar de toata frumusetea
Pe ochii tai naucitor de verzi
Chiar daca-mi calca-n urme batrânetea.

Din somnul lor, de noapte-ntunecosa
De unde-au stat, departe de frumos
Se reîntorc livezile acasa
În rochii înflorate pana jos.

E primavara, iarasi primavara
Pe fiecare margini de fagas
Îsi scot stramosii degetele-afara
De ghiocei, de crini, de toporasi.

Arunca ziua peste tot cu vrabii,
În codrii cucii iar au navalit,
Se bat cu cântul, pasarile-n sabii
Si glasurile-si dau la ascutit.

La mijloc de codru des
Toate pasarile ies,
Din huceag de alunis,
La voiosul luminis,
Luminis de lânga balta,
Care-n trestia înalta
Leganându-se din unde,
În adâncu-i se patrunde
Si de luna si de soare
Si de pasari calatoare,
Si de luna si de stele
Si de zbor de rândurele
Si de chipul dragei mele.

…Când soarele arde si ceru-i vapaie,
Pe-a lacului valuri profunde balaie,
Pe-o barca împinsa de valuri ce merg,
La tine alerg.
Când vântul e-o taina, când frunza e muta,
Misterul surâde prin lumea tacuta,
Culeg pe-a ta frunte sublime visari,
Pe ochi sarutari.

…

Nebuna copila, ce-amesteci placerea
Cu lacrimi pe care le paste durerea,
Nebuna copila cu-amorul ceresc,
O, cât te iubesc!

De din vale de Rovine
Graim, Doamna, catre Tine,
Nu din gura, ci din carte,
Ca ne esti asa departe.
Te-am ruga, mari, ruga
Sa-mi trimiti prin cineva
Ce-i mai mândru-n valea Ta:
Codrul cu poienele,
Ochii cu sprâncenele;
Ca si eu trimite-voi
Ce-i mai mândru pe la noi:
Oastea mea cu flamurile,
Codrul si cu ramurile,
Coiful nalt cu penele,
Ochii cu sprâncenele.
Si sa stii ca-s sanatos,
Ca, multamind lui Cristos,
Te sarut, Doamna, frumos.

Stiu ca toamna-i înteleapta
Ca-si pastreaza vara-n vine
Dar pe partea cealalta
Si-nspre ea înghetul vine

Si-nspre ea se-aduna norii
Cei mai negri si mai grei
Cum pe strunele viorii
Plâns sau cântec, oare ce-i?

Toamna frunzele colinda,
Sun-un grier sub o grinda,
Vântul jalnic bate-n geamuri
Cu o mâna tremurânda,
Iara tu la gura sobei
Stai ca somnul sa te prinda.
Ce tresari din vis deodata?
Tu auzi pasind în tinda –
E iubitul care vine
De mijloc sa te cuprinda
Si în fata ta frumoasa
O sa tie o oglinda,
Sa te vezi pe tine însati
Visatoare, surâzânda.

…Când soarele arde si ceru-i vapaie,
Pe-a lacului valuri profunde balaie,
Pe-o barca împinsa de valuri ce merg,
La tine alerg.
Când vântul e-o taina, când frunza e muta,
Misterul surâde prin lumea tacuta,
Culeg pe-a ta frunte sublime visari,
Pe ochi sarutari.

…

Nebuna copila, ce-amesteci placerea
Cu lacrimi pe care le paste durerea,
Nebuna copila cu-amorul ceresc,
O, cât te iubesc!

… Iar din tariile albastre
încet s-a fost desprins o stea,
Ca tremurarea unui zâmbet,
Usoara, blânda stralucea.

Si s-au pornit drumetii degraba
Trei oameni buni ai lumii rele
Legându-si viata si norocul
De razele acelei stele.

Sirag de nopti purces-au cale
Pân’steaua s-a oprit în nori,
Deasupra unei strungi în vale
Lâng-o coliba de pastori.

Ei au deschis si pe otava
Vazând un copilas blajin.
În revarsare de lumina
Si-n albe scutece de in.

Batrânii crai, stapâni cu steme,
În oaste si-n razboaie tari,
Îngenunchind sfiosi grait-au
Copilului cu ochii mari :

“Tu esti plinirea harazita
De visul tineretii noastre,
Noi suntem umbra ce se sfarma,
Tu, -domnul zarilor albastre!