Stiu ca toamna-i înteleapta
Ca-si pastreaza vara-n vine
Dar pe partea cealalta
Si-nspre ea înghetul vine

Si-nspre ea se-aduna norii
Cei mai negri si mai grei
Cum pe strunele viorii
Plâns sau cântec, oare ce-i?

De din vale de Rovine
Graim, Doamna, catre Tine,
Nu din gura, ci din carte,
Ca ne esti asa departe.
Te-am ruga, mari, ruga
Sa-mi trimiti prin cineva
Ce-i mai mândru-n valea Ta:
Codrul cu poienele,
Ochii cu sprâncenele;
Ca si eu trimite-voi
Ce-i mai mândru pe la noi:
Oastea mea cu flamurile,
Codrul si cu ramurile,
Coiful nalt cu penele,
Ochii cu sprâncenele.
Si sa stii ca-s sanatos,
Ca, multamind lui Cristos,
Te sarut, Doamna, frumos.

Dintre sute de catarge
Care lasa malurile,
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile?

Dintre pasari calatoare
Ce strabat pamânturile,
Câte-o sa le-nece oare
Valurile, vânturile?

De-i goni fie norocul,
Fie idealurile,
Te urmeaza în tot locul
Vânturile, valurile.

Nenteles ramâne gândul
Ce-?i strabate cânturile,
Zboara vecinic, îngânându-l,
Valurile, vânturile.

Tresarind scânteie lacul
Si se leagana sub soare;
Eu, privindu-l din padure,
Las aleanul sa ma fure
Si ascult de la racoare
Pitpalacul.

Din izvoare si din gârle
Apa suna somnoroasa;
Unde soarele patrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.

Toamna frunzele colinda,
Sun-un grier sub o grinda,
Vântul jalnic bate-n geamuri
Cu o mâna tremurânda,
Iara tu la gura sobei
Stai ca somnul sa te prinda.
Ce tresari din vis deodata?
Tu auzi pasind în tinda –
E iubitul care vine
De mijloc sa te cuprinda
Si în fata ta frumoasa
O sa tie o oglinda,
Sa te vezi pe tine însati
Visatoare, surâzânda.

Din somnul lor, de noapte-ntunecosa
De unde-au stat, departe de frumos
Se reîntorc livezile acasa
În rochii înflorate pana jos.

E primavara, iarasi primavara
Pe fiecare margini de fagas
Îsi scot stramosii degetele-afara
De ghiocei, de crini, de toporasi.

Arunca ziua peste tot cu vrabii,
În codrii cucii iar au navalit,
Se bat cu cântul, pasarile-n sabii
Si glasurile-si dau la ascutit.

Toamna frunzele colinda,
Sun-un grier sub o grinda,
Vântul jalnic bate-n geamuri
Cu o mâna tremurânda,
Iara tu la gura sobei
Stai ca somnul sa te prinda.
Ce tresari din vis deodata?
Tu auzi pasind în tinda –
E iubitul care vine
De mijloc sa te cuprinda
Si în fata ta frumoasa
O sa tie o oglinda,
Sa te vezi pe tine însati
Visatoare, surâzânda.

Au înnebunit salcâmii
De atâta primavara,
Umbla despuiati prin ceruri
Cu tot sufletu-n afara

Si l-au scos de dimineata
Alb si încarcat de roua
Cu miresme tari de ceruri
Smulse dintr-o taina noua

Tresarind scânteie lacul
Si se leagana sub soare;
Eu, privindu-l din padure,
Las aleanul sa ma fure
Si ascult de la racoare
Pitpalacul.

Din izvoare si din gârle
Apa suna somnoroasa;
Unde soarele patrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.

La mijloc de codru des
Toate pasarile ies,
Din huceag de alunis,
La voiosul luminis,
Luminis de lânga balta,
Care-n trestia înalta
Leganându-se din unde,
În adâncu-i se patrunde
Si de luna si de soare
Si de pasari calatoare,
Si de luna si de stele
Si de zbor de rândurele
Si de chipul dragei mele.